TĂGADA PATERNITĂȚII – noțiune, cazuri, procedură, efecte

TĂGADA PATERNITĂȚII – noțiune, cazuri, procedură, efecte

1. NOȚIUNE

Sub un prim aspect, pentru a putea înțelege pe deplin noțiunea de tăgadă a paternității este necesar a clarifica mai întai noțiunea de paternitate.

Paternitatea (sau filiația față de tată) reprezintă legătura juridică care există între tată și copil. De regulă, această legătură rezultă din faptul concepțiunii copilului de către bărbat.

Există două feluri de paternitate. Paternitatea din căsătorie sau paternitatea din afara căsătoriei.

Paternitatea din căsătorie se determină prin efectul prezumției de paternitate. Potrivit acestei prezumții, soțul mamei este tatăl copilului conceput si/sau născut din casătorie.

Paternitatea din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărare judecătorească. Copilul din afara căsătoriei este cel născut fie înaintea căsătoriei, fie după desfacerea, încetarea, declararea nulității sau anularea acesteia. 

Prin urmare, tăgada paternității reprezintă negarea legăturii juridice dintre tată și copil si aceasta se realizează pe calea unei acțiuni în justiție.

În esență, tăgada paternității este acțiunea prin care se contestă legal, statutul de tată al unui bărbat asupra unui copil si reprezintă o problemă juridică complexă și delicată, situată la intersecția drepturilor individuale, intereselor familiale și protecției copilului.

Tăgada paternității are ca scop înlăturarea filiației stabilită prin efectul prezumției de paternitate și  de asemenea, are scopul de a stabili adevărata filiație biologică și de a clarifica aspecte legate de drepturile și obligațiile parentale.

Acest demers implică multiple consecințe juridice, de la modificarea certificatului de naștere și a numelui copilului, până la reglementarea obligației de întreținere și a dreptului la moștenire.

1. CAZURI

Conform art. 414 din cuprinsul Codului Civil, paternitatea poate fi tăgăduită în situația în care este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Sunt astfel de cazuri, spre exemplu, situația în care soțul mamei este în imposibilitatea de a procrea, situația imposibilității materiale de coabitare( spre exemplu, soțul este privat de libertate), ori situația imposibilității morale de coabitare (spre exemplu, între soți exista un conflict care exclude relațiile intime dintre aceștia).

În situația în care este incident vreun astfel de caz, legiuitorul a reglementat posibilitatea intentării unei acțiuni în tăgada paternității pentru a proteja interesele părților implicate.

–Protejarea drepturilor copilului: Stabilirea paternității este crucială și tinde să protejeze copilul care are nevoie de acces la suport financiar, emoțional și legal din partea ambilor părinți. Copiii au dreptul la beneficii precum pensie alimentară, asigurare medicală și drepturi de moștenire. Cunoașterea identității tatălui poate oferi, de asemenea, acces la informații medicale și genetice importante.

–Protejarea drepturilor mamei: În cazul în care o mamă solicită stabilirea paternității, acest lucru poate ajuta la obținerea susținerii financiare pentru copil și la stabilirea responsabilităților părintești.

–Protejarea drepturilor tatălui: În unele cazuri, un bărbat poate dori să-și stabilească oficial paternitatea pentru a-și exercita drepturile legale asupra copilului, cum ar fi dreptul la custodie sau drepturile de vizitare.

• PROCEDURA

Cine poate porni acțiunea în tăgada paternității?

Noul Cod Civil a extins sfera persoanelor care pot porni acţiunea în tăgada paternităţii. Astfel, conform dispozițiilor legale în vigoare aceasta poate fi porniă de către:

1.soţul mamei

2.mamă

3.tatăl biologic

4.copil.

De asemenea, ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii.

1. Tăgada paternităţii de către soţul mamei 

Tatăl prezumat(soțul mamei) are posibilitatea de a contesta paternitatea dacă are motive să creadă că nu este tatăl biologic al copilului. Sunt astfel de motive,spre exemplu, infidelitatea mamei, infertilitatea soțului ori absența acestuia în perioada conceperii.

Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului. Atunci când acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacă este cazul, a altor moştenitori ai săi.

Dacă soţul beneficiază de tutelă specială (formă de protecție juridică acordată de instanțele judecătorești pentru protejarea intereselor unei persoane care nu poate să se îngrijească singură, din diverse motive) acţiunea poate fi pornită de tutore, iar în lipsă, de un curator numit de instanţa judecătorească.

Soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii.

Dacă  soţul a murit înainte de împlinirea termenului fără a porni acţiunea, aceasta poate fi pornită de către moştenitori în termen de un an de la data decesului.

2. Tăgada paternităţii de către mamă 

Mama copilului poate introduce acțiunea în tagada paternității pentru a clarifica filiația copilului față de tată, dacă există motive puternice de a crede că soțul ei nu este tatăl biologic.

Mama sau copilul poate introduce acţiunea împotriva soţului. Dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.

Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de către mamă în termen de 3 ani de la data naşterii copilului.

3. Tăgada paternităţii de către pretinsul tată biologic 

Acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii sale faţă de copil.

Pretinsul tată biologic poate introduce acţiunea împotriva soţului mamei şi a copilului. Dacă aceştia sunt decedaţi, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor.

Important de precizat este faptul că, dreptul la acţiune nu se stinge în timpul vieţii tatălui biologic.

Totuși, dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi formulată de moştenitorii săi în doar în termen de cel mult un an de la data decesului.

4 .Tăgada paternităţii de către copii şi de către moştenitori 

Copilul poate introduce acțiunea în orice moment, indiferent dacă este minor sau major, deoarece legea nu impune un termen limită.

Cu toate acestea, în timpul minorităţii sale, acţiunea în tăgada paternităţii se porneşte de copil doar prin reprezentantul său legal.

Dreptul la acţiune nu se stinge în timpul vieţii copilului, aceasta fiind imprescriptibilă, conform legislației din România, asemenea acțiunii pornite de către pretinsul tată biologic.

Astfel, copilul are dreptul de a contesta paternitatea prezumată oricând pe parcursul vieții sale, fără a fi limitat de un termen legal. Este și firesc să fie așa, copilul fiind îndreptățit în orice moment să afle cine este tată său biologic.

Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie poate fi făcută de altfel, de către orice persoană interesată care poate cere, oricând, instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.

Care sunt mijloacele de probă în cazul acțiunii în tăgada paternității?

Procedura de judecată în cazul tăgadei paternității implică prezentarea probelor necesare pentru a susține contestarea.

Pentru dovedirea paternității este admisibil orice mijloc de dovadă, precum înscrisuri, martori sau interogatoriu.

Totuși, recunoașterea mamei, spre exemplu, dacă aceasta nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, nu este suficientă pentru admiterea acțiunii.

Expertiza medico-legală

Mijlocul de porbă cel mai des folosit este expertiza medico-legală.

Aceasta poate fi de mai multe feluri, astfel:

1. expertiza serologică– se referă la transmiterea grupelor sanguine de la părinți la copii și constă în analiza probelor biologice (sange)  ale copilului, mamei si tatălui prezumat. Testele de grup sanguin pot fi utilizate pentru a exclude paternitatea, deși acestea sunt mai puțin precise decât testele ADN.
2. expertiza antropologică– presupune transmiterea unor particularități anatomice de la părinți la copii, spre exemplu: confomația nasului sau a urechilor, boli ereditare, malformații sau fizionomia feței.
3. expertiza dermatoglifică– se referă la transmiterea ereditară a desenelor papilare și constă în analiza tabloului dermatoglific al copilului și al tatălui prezumtiv.
4. expertiza genetică-  are în vedere transmiterea proprietăților ereditare de la părinți la copii si constă în analiza amprentei genetice. Această expertiză poate stabili cu o probabilitate de peste 99% legătura de filiație dintre copil și părinții săi. Testul de paternitate ADN este considerat cel mai fiabil și concludent mijloc de probă. Acest test compară materialul genetic al copilului cu cel al tatălui prezumat și poate confirma sau infirma paternitatea cu o acuratețe crescută.
5. expertiza capacității de procreare– se verifică starea de impotență sau de sterilitate a bărbatului
6. expertiza de determinare a datei probabile a concepției

1. EFECTELE ADMITERII ACȚIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂȚII

De la rămanerea definitivă a hotărarii judecătorești de admitere a acțiunii, copilul devine copil din afara căsătoriei, fără paternitate stabilită.

Urmare a admiterii acțiunii, elementele care configurează situația legală a copilului se schimbă, astfel:

1. Numele 

                Numele tatălui este eliminat din actul de naștere al copilului, iar acesta va purta numele avut de mamă în momentul nașterii sale. Cu toate acestea, dacă la momentul nașterii, mama purta numele soțului, copilul păstrează și el acest nume. Dacă totuși nu se dorește acest lucru, se poate cere schimbarea numelui pe cale administrativă.

De asemenea, în unele cazuri, numele poate fi înlocuit cu numele tatălui biologic dacă acesta este cunoscut și recunoscut ulterior..

2. Autoritatea părintească

În ipoteza în care acțiunea în tăgada paternității este admisă, tatăl prezumat își pierde autoritatea părintească asupra copilului iar aceasta va realiza numai prin mamă.

Mama continuă  astfel să aibă dreptul de a lua decizii importante în viața copilului, precum educația, îngrijirea medicală sau alte alegeri importante din viața acestuia.

Dacă ulterior este recunoscut un alt tată biologic, acesta poate dobândi autoritatea părintească asupra copilului și poate fi implicat în luarea deciziilor importante privind viața acestuia.

3. Locuința copilului

În situația în care tatăl prezumat nu mai este recunoscut ca tată biologic, mama devine singurul părinte cu drepturi și obligații legale, dacă nu există un alt tată recunoscut.

Pe cale de consecință, mama va continua să decidă cu privire la locuința copilului.

4. Obligația de întreținere 

În urma admiterii acțiunii soțul mamei nu va mai datora întreținere față de copil.

Restituirea pensiei de întreținere poate fi cerută de către cel care a  executat obligația de întreținere nedatorată de la cel care a primit-o sau de la cel care avea această obligație în realitate(tatăl biologic).

5. Dreptul la moștenire

Moștenirea de către copil a soțului mamei sale depinde de stabilirea filiației legale dintre copil și prezumatul tată.

În acest sens, dacă copilul nu este, din punct de vedere biologic, al soțului mamei și nu există nicio formă de filiație legală stabilită între aceștia (de exemplu, adopția), atunci copilul nu are niciun drept la moștenirea legală a soțului mamei. Acesta va putea însă beneficia de moștenirea testamentară, însă aceasta doar în cazul în care este instituit drept legatar.

În mod evident, dacă există un nou tată biologic recunoscut, copilul va dobândi drepturi succesorale în raport cu acesta, fiind un moștenitor rezervatar(nu poate fi dezmoștenit complet de către părinte).

Cât timp durează procesul ?

Tăgada paternității este o procedură juridică complexă și deosebit de sensibilă, iar efectele admiterii cererii sunt semnificative, incluzând anularea paternității contestate, radierea numelui tatălui din certificatul de naștere al copilului și încetarea obligațiilor legale ale acestuia față de copil.

Această procedura implică depunerea unei cereri la instanța competentă, prezentarea probelor relevante și pronunțarea unei hotărâri judecătorești, iar durata procesului depinde de circumstanțele specifice cauzei, de probele administrate și de gradul de aglomerare al instanțelor, dar, în general, aceasta variază între 6 luni și 1 an.

Referințe:

Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) – Republicare

Lupașcu Dan si Craciunescu Cristina Mihaela,,Dreptul familiei”, Editia a IV-a, Editura Universul juridic, Bucuresti, 2021.