Acceptarea moștenirii: Ghidul complet pentru o decizie informată

Acceptarea moștenirii: Ghidul complet pentru o decizie informată

1. INTRODUCERE

Indiferent ca ne dorim sau nu, viata umana are un caracterul efemer, iar fiecare persoană își încheie existența la un moment dat, prin deces. Acest eveniment inevitabil implică pe plan juridic stingerea persoanei ca și subiect de drept, adică ca și titular al unor drepturi si obligații civile. Cu toate ca persoana inceteaza din viata, aceste drepturi si obligații civile care existau in patrimoniul sau, continuă să existe, chiar și după deces. Totalitatea drepturilor și obligațiilor civile patrimoniale care au aparținut persoanei decedate în timpul vieții sale formează masa succesorală, de la data decesului acestuia, care se transmite mostenitorilor legali ori testamentari.

Cu toate ca in dreptul roman, la început, romanii nu admiteau ideea transmiterii patrimoniului de la defunct (decedat/de cuius) și nici chiar ideea transmiterii proprietății între vii, aceștia considerand faptul că, patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa^[1], in prezent, în dreptul român, moștenirea se transmite, în puterea legii sau a testamentului, de la data deschiderii moștenirii. Deschiderea mostenirii are loc la momentul la care persoana încetează din viață, fara a fi nevoie de vreo manifestare de voință din partea vreunui mostenitor.

Cu toate acestea, deși transmiterea patrimoniului succesoral are loc de drept din momentul deschiderii succesiunii, ea nu are caracter definitiv și obligatoriu^[2]. Codul civil actual, ca și reglementările anterioare, de altfel, conferă succesibilului (Codul civil definește noțiunea de succesibil la art. 1.100 alin. (2) astfel: ,,(…) persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală.” ) dreptul de opțiune succesorală.

Dreptul de opțiune succesorală se naște la data decesului defunctului si aparține ambelor categorii de moștenitori (legali ori testamentari). De asemenea, față de Codul civil anterior, Codul civil din 2009 oferă în mod expres și creditorilor succesibilului dreptul de a accepta moștenirea, în anumite condiții, dar și dreptul de a revoca renunțarea făcută în frauda intereselor lor.

Art. 1100 alin. (1) din  Codul civil prevede faptul că ,,Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea.”

Codul civil consacră principiul libertății moștenirii, în cuprinsul art. 1.106, principiu potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire care i se cuvine. Prin exercitarea de către succesibil al dreptului de opțiune succesorală acesta are posibilitatea să renunțe la moștenire sau să o accepte.

1. ACCEPTAREA MOSTENIRII

Acceptarea moștenirii este actul juridic unilateral de voință a succesorului prin care acesta se învoiește să păstreze calitatea de moștenitor al defunctului^[3].

Actul de acceptare a succesiunii are o importanță practică deosebită, prin acest act consolidându-se transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului defunctului. Practic, în lipsa acestui act unilateral de voință, transmisiunea moștenirii nu poate avea caracter definitiv, moștenitorul riscând astfel să fie prezumat renunțător la moștenire dacă nu acceptă moștenirea în termen și va pierde astfel toate drepturile sale asupra moștenirii.

• Termenul de opțiune

Conform art. 1.103 alin. (1) din Codul civil, termenul de optiune estte de 1 an de la data deschiderii moștenirii (adica de la deces), iar orice act de acceptare sau renunțare făcut înainte de această dată este nul de drept^[4], deci nu va fi luat in considerare.

• Formele acceptarii mostenirii

Acceptarea mostenirii poate fi expresa sau tacita. Dupa un alt criteriu aceasta poate fi voluntara sau fortata.

• Acceptarea voluntară expresă

Acceptarea moștenirii este expresă atunci când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. Așadar, acceptarea  voluntară expresă trebuie să îndeplinească două condiții :

1. să îmbrace forma scrisă, autentică sau sub semnătură privată, nefiind admisă acceptarea orală;
2. să rezulte faptul că succesibilul și-a însușit în mod neechivoc calitatea de moștenitor;

Dacă acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declarația data la notarul public se va înscrie în Registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale, iar in situatia in care acceptarea este făcută printr-un înscris sub semnătură privată nu este necesară respectarea unor formule speciale^[5], ci este suficient ca din înscrisul respectiv să rezulte neîndoielnic faptul că succesibilul și-a însușit calitatea de moștenitor, să fie redactat cu respectarea condițiilor de capacitate și să fie, firește,  făcut în termenul de opțiune succesorală.

Spre exemplu, poate constitui act de acceptare a moștenirii scrisoarea adresată creditorilor succesiunii conținând o ofertă de dare în plată sau o scrisoare adresată comoștenitorilor conținând o ofertă de partaj voluntar al moștenirii.

• Acceptarea voluntară tacită

Acceptarea este tacită atunci când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor. Aceasta poate fi făcută și prin reprezentant, inclusiv printr-un mandatar convențional împuternicit special. De asemenea, este indispensabil ca actul să fie făcut în termenul de opțiune.

Conform art. 1.108 din Codul civ., pentru ca acceptarea să fie tacită este nevoie de întrunirea următoarelor condiții :

1. să existe voința succesibilului de a accepta moștenirea, actul să fie făcut în calitate de moștenitor ;
2. din conduita succesibilului să rezulte indirect intenția de a accepta moștenirea, actul fiind neechivoc;

Acceptarea poate fi tacită atât în cazul moștenirii legale, cât și în cazul celei testamentare (spre exemplu, preluarea bunului care formează obiectul legatului) , dar în această din urmă situație doar în cazul în care legatarul cunoaște existența și conținutul testamentului.

Codul civil distinge intre actele care au valoarea de acte de acceptare tacită (imperativ) si actele care pot avea valoare de acceptare tacita.

• Actele care au valoarea de acte de acceptare tacită (imperativ)

1. Înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, a drepturilor asupra moștenirii-este vorba despre actele de dispoziție juridică privind totalitatea drepturilor succesorale, precum vanzarea de catre un succesibil a partii sale moștenire în termenul de opțiune succesorală.
2. Renunțările in favorem- renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați are valoare de acceptare a moștenirii.

• Acte care pot avea valoarea de acte de acceptare tacită

1. Actele de dispoziție asupra unor bunuri ale moștenirii- pot fi astfel de acte contractul de vânzare-cumpărare a unui bun care face parte din masa succesorală, contractul de schimb, contractul de donație, contractul de rentă viageră, etc.
2. Actele de administrare definitivă ori de folosință asupra bunurilor succesorale- Sunt astfel de acte, spre exemplu: închirierea sau arendarea bunului, înstrăinarea fructelor sau menținerea modului de folosință potrivit cu destinația obișnuită a bunului, perceperea veniturilor succesorale sau plata din venituri proprii a datoriilor succesorale care nu reclamă urgență^[6] sau efectuarea de cheltuieli utile ori voluptuare care măresc valoarea bunului succesoral sau care sunt realizate în scop de lux sau de plăcere^[7]. Plata impozitelor valorează, de asemenea, acte de acceptare tacită a moștenirii^[8].

Atentie insa, bunurile preluate trebuie să aibă o valoare însemnată. Astfel, preluarea de către succesibil a unui bun din patrimoniul succesoral cu valoare redusă, având în vedere obiceiul local, nu poate avea valoarea unei acceptări tacite a moștenirii^[9].

De asemenea, actele prin care se preiau bunuri din succesiune în altă calitate decât cea de moștenitor, spre exemplu în calitate de proprietar pe un alt temei ori cu titlu de garanție reală, nu sunt acte de acceptare tacită a moștenirii^[10]. Totodată, dacă succesibilul este coproprietar cu defunctul nu constituie act de acceptare stăpânirea bunului în sine, fiind un act echivoc^[11].În practica judiciară s-a admis faptul că folosirea de către soțul supraviețuitor a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu soțul decedat nu este de natură să ducă la concluzia univocă în sensul că el a acceptat moștenirea^[12]. A pretinde contrariul ar însemna ca soțul care nu dorește să accepte moștenirea să fie nevoit să părăsească bunurile comune, situație evident absurdă^[13].

De asemenea, mutarea într-un imobil succesoral nu constituie act de acceptare a moștenirii dacă este vremelnică^[14].

În practica judecătorească s-a admis faptul că edificarea pe terenul defunctului și în timpul termenului de opțiune a unei construcții care nu necesită urgență este un act de acceptare a moștenirii.

În fine, suportarea cheltuielilor de înmormântare a defunctei de către succesibili nu constituie acte de acceptare tacită a moștenirii, deoarece nu au semnificația unor acte de administrare, folosință, conservare ori de dispoziție, ci pe aceea a unui act moral^[15].

3. Acțiunile în justiție și alte acte procedurale- spre exemplu promovarea de către succesibil a unor acțiuni în justiție ce presupun indirect, dar neîndoielnic, însușirea calității de moștenitor, cum ar fi cererea de partaj al bunurilor succesorale, de raport al donațiilor sau de reducțiune a liberalităților excesive.

• Acceptarea fortata a mostenirii

Astfel cum am evidential, in principiu, actul de opțiune succesorală este un act voluntar, libertatea opțiunii avându-și rădăcinile într-un principiu fundamental al dreptului civil și anume libertatea actului juridic^[16].

              Cu toate acestea, Codul civil din 2009 oferă o reglementare a acceptării forțate a moștenirii în cuprinsul prevederilor art. 1.119,  astfel : „Succesibilul care, cu rea-credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea.”

Această instituție juridică vine ca o sancțiune pentru succesibilul care, cu rea-credință a săvârșit anumite fapte ilicite în vederea obținerii unui beneficiu material, în detrimentul comoștenitorilor.

În cazul acceptării forțate a moștenirii, ca natură juridică, sustragerea și ascunderea de bunuri nu se analizează ca acte juridice de opțiune (ca variantă de acceptare voluntară tacită), ci ca fapte juridice ilicite,  adică delicte civile^[17].

Sancțiunea se aplică chiar dacă succesibilul renunțase la moștenirea defunctului, deși renunțarea este, în principiu, irevocabilă. Pe cale de consecință, acceptarea forțată a moștenirii apare și ca o excepție veritabilă de la principiul irevocabilității opțiunii succesorale^[18].

Acceptarea forțată schimbă sensul opțiunii voluntare a succesibilului și îl transformă din renunțător în acceptant supus unor rigori și pedepse legale speciale^[19].

Pentru a fi incidentă acceptarea forțată a moștenirii este necesară întrunirea elementului obiectiv și elementului subiectv.

1. Elementul obiectiv (material)

Elementul material se referă la acțiunea/ inacțiunea succesibilului și poate consta în:

– sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral;

– ascunderea unei donații supuse raportului;

– ascunderea unei donații supuse reducțiunii;

Observăm că, față de vechea reglementare în materie, Codul civil introduce noi cauze care atrag acceptarea forțată a moștenirii. În lumina Codului civ. din 1864 era reglementată numai sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral^[20].

Ascunderea unei donații supuse raportului ori reducțiunii este reglementată de noul Cod civ. cu scopul de a-i proteja și mai mult pe moștenitori de succesibilul de rea-credință care dorește obținerea unui folos patrimonial în mod ilicit în pofida acestora.

Situațiile în care operează acceptarea forțată a moștenirii sunt expres și limitativ stabilite de lege. În practica judecătorească și în literatura de specialitate, noțiunile de sustragere și ascundere sunt interpretate foarte larg, incluzând orice acte sau fapte de natură a diminua activul succesoral și în folosul succesibilului de rea-credință^[21]. Dintre acțiunile care atrag acceptarea forțată a moștenirii în doctrina și în practica judecătorească se regăsesc: ascunderea materială a unor bunuri (inclusiv a fructelor unor bunuri), confecționarea și prezentarea unui testament falsificat sau a unui înscris doveditor al unei creanțe nereale către succesiune^[22], etc.

Pot fi fapte omisive care atrag forțat acceptarea: omisiunea de a trece anumite bunuri în inventar, nedeclararea unei donații raportabile sau chiar neraportabile, dar supuse reducțiunii în favoarea moștenitorilor rezervatari, nedeclararea unor datorii către moștenire^[23], nerestituirea unui bun al defunctului ținut cu titlu precar.

Se admite faptul că, fapta ilicită poate fi săvârșită nu numai după deschiderea moștenirii, ci și înainte de această dată, chiar și cu complicitatea defunctului, cum se întâmplă în cazul donației în favoarea unuia dintre moștenitori, deghizată sub aparența unei vânzări pentru a se sustrage reducțiunii^[24].

Ascunderea existenței unui comoștenitor nu atrage aplicarea prevederilor art. 1.119 C. civ.^[25], spre deosebire de reglementările Codului civ. francez, care prevede în mod expres această situație care atrage acceptarea forțată a moștenirii^[26].

2. Elementul intențional (subiectiv)

Elementul subiectiv îl reprezintă reaua-credință, adică intenția frauduloasă a moștenitorului de a înlătura aplicarea întremoștenitori a regulilor devoluțiunii succesorale legale sau testamentare și a principiului egalității între moștenitorii din aceeași clasă^[27].

Intenția frauduloasă trebuie dovedită, buna-credință fiind prezumată conform prevederilor Codului civil. Astfel, este necesar să se facă dovada faptului că succesibilul a cunoscut că bunurile aparțin succesiunii și le-a ascuns sau sustras cu intenția de a și le însuși exclusiv sau de a le sustrage urmăririi creditorilor^[28].

De asemenea, frauda poate proveni și din partea moștenitorului unic^[29]. Spre exemplu, în situația în care moștenitorul unic ascunde o parte din activul succesoral pentru a o sustrage urmăririi creditorilor succesiunii^[30]. În această situație se va aplica numai pedeapsa decăderii din dreptul de a renunța la moștenire, nu și decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse^[31]. Soluția este criticată în doctrină fiind susținut faptul că este vorba mai mult despre o acceptare tacită a moștenirii prin însușirea bunurilor succesorale^[32].

În practica judecătorească^[33] s-a stabilit faptul că dreptul special al soțului supraviețuitor nu se pierde dacă în cadrul devoluțiunii legale a moștenirii el a sustras sau ascuns mobilierul sau obiectele de uz casnic, deoarece rudele defunctului oricum nu au niciun drept asupra acestor bunuri^[34].

• EFECTELE ACCEPTĂRII MOȘTENIRII

Efecte generale

• Consolidarea transmiterii moștenirii

Acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept de la data decesului. Aceasta, deși este exercitată ulterior deschiderii moștenirii produce efecte retroactive (adica pentru trecut)^[35].

De remarcat este faptul că prezenta reglementare nu face distincție după cum acceptarea este voluntară sau forțată, este exercitată de către moștenitorul chemat în primul rând la moștenire sau de către succesibilul subsecvent ori este exprimată în mod direct sau ca urmare a revocării renunțării^[36].

Drepturile și obligațiile acceptantului rezultă direct din calitatea sa de succesibil, care prin actul de acceptare își vede consolidată transmisiunea succesiunii care a operat de drept, dar numai provizoriu în favoarea sa, de la deschiderea succesiunii ^[37].

Patrimoniul defunctului cuprinde atât activul succesoral, cât și pasivul succesoral, astfel că, prin acceptarea moștenirii, se consolidează transmiterea atât a drepturilor, cât și a obligațiilor.

Activul succesoral cuprinde toate drepturile reale și de creanță care nu se sting prin moartea titularului lor, spre exemplu dreptul de proprietate asupra bunurilor, dreptul de superficie, drepturile reale accesorii, drepturile patrimoniale de autor^[38].

• Răspunderea pentru datoriile și sarcinile moștenirii

Pasivul succesoral este compus din totalitatea obligațiilor care fac parte din masa succesorală. Art. 1.114 alin. (2) din Cod civ. prevede faptul că, moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.

Astfel, este de remarcat faptul ca un mostenitor nu va raspunde pentru datoriile mostenite, ci doar in limita activului succesoral.

Efecte speciale

Aceste efecte speciale apar în cazul acceptării forțate a moștenirii și se referă la anumite consecințe și obligații pe care legiuitorul le-a reglementat pentru a descuraja comiterea unor fapte ilicite care i-ar putea afecta pe comoștenitori sau pe creditori, fapte la care art. 1.119 C. civ. face referire în mod expres.

Astfel, însituația în care succesibilul sustrage sau de ascunde bunuri din patrimoniul succesoral sau ascunde o donație raportabilă ori supusă reducțiunii^[39], succesibilului vinovat i se atribuie calitatea de acceptant a moștenirii în mod forțat, pierde drepturile sale asupra bunurilor care au format obiectul fraudei și este obligat să suporte datoriile și sarcinile succesiunii și cu bunurile sale proprii^[40].

Fiind stipulate, în principiu, în favoarea comoștenitorilor inocenți, aceștia sunt în drept să invoce aplicarea sancțiunilor, iar în mod excepțional, această facultate o au și creditorii moștenitorilor, dar numai în numele și pe seama acestora^[41].

În doctrină a fost evidențiat faptul că și creditorii moștenirii ar putea să justifice un interes, întrucât una din sancțiuni este de a-l ține pe cel vinovat la plata pasivului moștenirii și cu bunurile proprii^[42].

În fine, pedepsele civile operează doar la cererea celor interesați^[43], iar dreptul la acțiune se naște de la data la care persoanele îndrepțățite au cunoscut sau trebuiau să cunoască săvârșirea fraudei și autorul acesteia și, astfel cum susținea marele filosof al Greciei Antice, Aristotel, prescripțiile legale nu coincid cu dreptatea decât în mod accidental, drept fiind ceea ce se înfăptuiește și se distribuie într-un mod determinat, acțiunea este supusă termenului general de prescripție de 3 ani^[44].

Aceste pedepse civile sunt:

• Decăderea din dreptul de opțiune succesorală

Conform art. 1.119, astfel, succesibilul care a săvârșit una din faptele de natură să atragă aplicarea sancțiunii acceptării forțate a moștenirii decade din dreptul de a renunța la ea, fiind considerat acceptant chiar dacă anterior renunțase la ea. Remarcăm astfel faptul că, în urma atribuirii forțate a calității de moștenitor succesibilul pierde dreptul de a renunța la moștenire.

În situația în care acesta a renunțat anterior, opțiunea sa rămâne fără efecte. Este important de precizat faptul că numai dacă renunțarea nu este definitivă opțiunea rămâne fără efecte. În situația în care renunțarea este definitivă, situație care survine fie prin scurgerea termenului de decădere din dreptul de opțiune, fie prin acceptarea unui alt succesibil survenită între timp, succesibilul renunțător nu poate fi subiect al fraudei speciale, fiind străin de succesiune^[45]. Acesta ar putea fi considerat doar autor al infracțiunilor de furt sau abuz de încredere^[46].

• Decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse

Potrivit art. 1.119 alin. (1) C. civ. succesibilul vinovat, cu toate că păstrează calitatea de moștenitor, nu va avea niciun drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse^[47].  Aceste bunuri vor fi dobândite de comoștenitori potrivit cotelor lor succesorale, neavând importanță dacă prin pierderea dreptului asupra bunurilor sustrase ori ascunse succesibilui vinovat i-ar fi afectată rezerva succesorală^[48].  De la data comiterii fraudei, succesibilul vinovat este obligat și la restituirea fructelor și veniturilor bunului ascuns sau sustras, fiind un posesor de rea-credință^[49].

În cazul în care succesibilul vinovat este moștenitor unic acestuia nu i se va aplica decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse. La fel se va întâmpla și în situația în care toți moștenitorii au sustras sau ascuns bunuri în frauda creditorilor^[50].

• Obligația succesibilului de a raporta ori de a reduce donația ascunsă

Această obligație rezultă din prevederile art. 1.119 alin. (1) teza a doua și constituie o inovație a Codului civil din 2009, deoarece în vechea reglementare nu exista o asemenea dispoziție legislativă. Astfel, succesibilul vinovat de ascunderea unei donații supuse raportului sau reducțiunii nu va avea dreptul de a participa la distribuirea bunului donat. Raportul donațiilor făcute de către de cuius în timpul vieții sale fără scutire de raport este obligația pe care o au soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin împreună la moștenire, indiferent dacă le este sau nu încălcată rezerva succesorală.

Legea prezumă că de cuius nu a dorit să-l avantajeze pe un anumit moștenitor cu bunul donat, ci numai să facă un avans asupra moștenirii ce i se cuvine potrivit legii^[51].

În situația în care soțul supraviețuitor sau descendentul defunctului  au ascuns o donație raportabilă, ei nu vor mai avea dreptul să participe la distribuirea bunului donat.

Astfel, în situația în care la căsătoria unuia dintre cei doi copii ai săi, tatăl ii lasă acestuia din bunurile proprii o donație în valoare de 200.000 lei și, încetând din viață, lasă un activ net de 1.000.000 de lei, iar copilul donatar ascunde donația făcută de către de cuius în timpul vieții acestuia, el va fi obligat să raporteze donația și nu va avea niciun drept asupra sumei de 200.000 lei, suma de bani care ii se va atribui comoștenitorului său. El va culege din moștenire doar 500.000 lei, nu 600.000 lei cât ar fi fost îndreptățit să  culeagă dacă nu ar fi ascuns donația raportabilă^[52].

Cu privire la reducțiune, aceasta este o sancțiune civilă aplicabilă liberalităților excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei^[53].  Astfel, art. 1.092 C. civ. prevede faptul că, după deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere.

În situația în care succesibilul, cu rea-credință a ascuns o donație supusă reducțiunii, acesta este obligat să readucă donația ascunsă și nu va participa la distribuirea bunului donat.

• Suportarea pasivului succesoral

În cazul în care succesibilul este găsit vinovat de săvârșirea uneia dintre faptele care sunt de natură să atragă sancțiunea acceptării forțate a moștenirii, acesta, conform art. 1.119 alin. (2) C. civ. este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu bunuriile sale proprii. Acesta este singurul caz consacrat de noul C. civ. în care succesibilul răspunde ultra vires hereditatis^[54].

Succesibilul găsit vinovat de săvârșirea acestor acte frauduloase va fi considerat acceptant al moștenirii, chiar și în situația în care anterior renunțase la ea. Acesta nu se va putea elibera de obligația suportării pasivului succesoral prin renunțarea la moștenire.

PREZUMTIA DE RENUNTARE LA MOSTENIRE

Codul civil prevede la articolul 1.120 cu valoare de principiu, faptul că, renunțarea la moștenire nu se presupune. În mod excepțional, același articol face enumerarea situațiilor în care renunțarea la moștenire poate fi și tacită. Este vorba despre art. 1.112 și art. 1.113 alin. (2). În acest sens, este prezumat a fi renunțător la moștenirea defunctului succesibilul care nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul de un an de la data deschiderii moștenirii, respectiv în termenul prevăzut la art. 1.103 alin. (2). De asemenea, este considerat că a renunțat la moștenire succesibilul care nu își exercită dreptul de opțiune înăuntrul termenului stabilit de către instanța judecătorească.

CONCLUZII

În concluzie, acceptarea unei moșteniri reprezintă un act juridic esențial în dreptul succesoral, cu efecte importante asupra patrimoniului succesoral și asupra relațiilor dintre moștenitori. Codul civil român reglementează detaliat procesul de opțiune succesorală, acordând moștenitorului dreptul de a accepta sau de a renunța la moștenire într-un termen de un an de la deschiderea succesiunii. Această libertate de opțiune reflectă principiul fundamental al dreptului civil privind autonomia voinței, însă sunt prevăzute și excepții, cum ar fi acceptarea forțată a moștenirii în cazul unor acte de rea-credință care afectează patrimoniul succesoral. Actul de acceptare poate fi exprimat în mod voluntar, fie în formă expresă, fie tacită, fiecare având implicații juridice semnificative. În cazul acceptării forțate, sancțiunile legale se aplică pentru a proteja drepturile celorlalți moștenitori și ale creditorilor, demonstrând că dreptul succesoral nu este doar un drept personal, ci și un cadru legal care reglementează relațiile patrimoniale între persoanele implicate. Efectele acceptării moștenirii sunt complexe și nu se limitează doar la transferul drepturilor și obligațiilor, ci implică și responsabilități legale, mai ales în ceea ce privește datoriile defunctului. În acest context, moștenitorii răspund proporțional cu cotele lor asupra datoriilor moștenite, însă doar în limita activului succesoral.

––

[1]A se vedea Cocoș Ștefan, „Drept Roman”, Ediția a 2-a, Editura Fundației România de mâine, București, 2004, p.121.[2]Ibidem.

[3]A se vedea Stănciulescu Liviu, „Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni.”,  Editura ALL BECK, București, 2002, p. 533.

[4]Deak Francisc, Popescu Romeo, op.cit., p. 51.

[5]Deak Francisc, Popescu Romeo, op.cit., p. 80.

[6]Chirică Dan, op. cit., p. 390.

[7]Genoiu Ilioara, „Acceptarea moștenirii în Codul Civil.”, Revista Dreptul, nr. 5 din 2012 , p. 16.

[8]Deak Francisc, Popescu Romeo, op.cit., p. 97.

[9]Tribunalul Suceava, decizie civilă nr. 830/1983.

[10]Chirică Dan, op. cit., p. 389.

[11]Ibidem.

[12]Tribunalul Arad ,secția civilă, decizia civilă nr. 1114/27 septembrie 2013,dosar nr. 19225/55/2012

[13]Deak Francisc, Popescu Romeo, op.cit., p. 90

[14]Idem, p. 92.

[15]Pivniceru Mona-Maria, Susanu Claudia, Tătărușanu Doinița, ,,Moștenirea legală și testamentară. Împărțeala moștenirii. ”, Editura Hamangiu, București, 2006, p. 93.

[16]Negrilă Daniela, „Dreptul de opțiune succesorală. Studii teoretice și practice. Vol. I. ” Editura Universul juridic, 2014, p. 48.

[17]Deak Francisc, Popescu Romeo, „Tratat de drept succesoral. Vol. III Transmisiunea și partajul moștenirii.” Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, București, 2019, p. 101.

[18]Negrilă Daniela,op.cit. p. 96.

[19]Ibidem.

[20]Genoiu Ilioara, „Acceptarea moștenirii în Codul Civil.”, Revista Dreptul nr. 5 din 2012, p. 18.

[21]Deak Francisc, Popescu Romeo, „Tratat de drept succesoral. Vol. III Transmisiunea și partajul moștenirii.” Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, București, 2019, p. 101.

[22]Idem, p. 102.

[23]Ibidem.

[24]Idem, p. 103.

[25]Ibidem.

[26]Chirică Dan, op.cit., p. 370.

[27]Deak Francisc, Popescu Romeo, op.cit., p. 103.

[28]Tribunalul suprem, Secția civ., Decizia nr. 2903/1974.

[29]Idem, p.105.

[30]Idem, p. 103.

[31]Ibidem.

[32]Chirică Dan, op. cit., p. 371.

[33]Tribunalul București, Secția civ., dec. Nr. 3109/1956.

[34]Deak Francisc, Popescu Romeo, op.cit. p. 105.

[35]Genoiu Ilioara,„Acceptarea moștenirii în Codul Civil.” Revista Dreptul nr. 5 din 2012, p. 23.

[36]Deak Francisc, Popescu Romeo, „Tratat de drept succesoral. Vol.III Transmisiunea și partajul moștenirii.” Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, București, 2019, p. 107.

[37]Chirică Dan, op. cit.,p. 384.

[38] Idem, p. 398.

[39]Deak Francisc, op.cit. , p. 110.

[40]Chirică Dan, op. cit.,p. 372.

[41] Idem, p. 374.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 372.

[44] Idem, p. 374.

[45] Idem, p. 373.

[46] Ibidem.

[47]  A se vedea Tribunal Sălaj, dec. civ. nr. 913/2017.

[48]Deak Francisc, op. cit., p. 109.

[49]Chirică Dan, op. cit.,p. 373.

[50]Deak Francisc, op. cit., p. 110.

[51]Deak Francisc, Popescu Romeo,„Tratat de drept succesoral.Vol. II Moștenirea testamentară.” Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, București, 2019, p. 362.

[52] Ibidem.

[53]Deak Francisc, Popescu Romeo,„Tratat de drept succesoral.Vol. II Moștenirea testamentară.” Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, București, 2019, p. 332.

[54]Deak Francisc, Popescu Romeo, „Tratat de drept succesoral. Vol. III Transmisiunea și partajul moștenirii.” Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, București, 2019, p. 112.