Ca urmare a crizei energetice din ultimii ani, precum si a inflatiei crescute, se constata o stagnare si, uneori chiar o diminuare, a economiilor nationale care se manifesta prin ajungerea unor agenti economici in incapacitate temporara de plata, acestia fiind in imposibilitatea de a face fata platii creantelor bugetare fara a pune in pericol bunul mers al societatii si onorarea altor obligatii financiare (plata salariilor, a creditelor, a furnizorilor si a altor parteneri de afaceri, etc).
Aceasta situatie conduce la ingreunarea procedurii fiscale de colectare a sumelor la bugetul de stat, de multe ori ajungandu-se in situatii de executare silita si faliment a agentilor economici.
Pentru evitarea acestor situatii au fost adoptate o serie de modificari si completari legislative, in privinta Codului fiscal si de procedura fiscala, care sa faciliteze esalonarea la plata a datoriilor la bugetul de stat.
Acestea mijloace juridice si fiscale aflate la dispozitia agentilor economici si a persoanelor fizice, aplicate la timp si preventiv, pot diminua efectul negativ financiar asupra activitatii generat de o posibila incapacitate temporara de plata.
Conform art 1 din OUG 20/2023 pentru modificarea si completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, precum si pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale:
“”(1) Organul fiscal central acorda la cererea debitorilor esalonari la plata pe o perioada de cel mult 5 ani, daca sunt indeplinite conditiile de acordare a acestora. Pentru debitorii care nu au in proprietate bunuri in vederea constituirii de garantii in cuantumul prevazut la art. 193 alin. (13)-(15) si nici nu pot constitui niciun fel de garantie ori cuantumul garantiilor constituite este mai mic de 50% fata de cuantumul obligatiilor fiscale restante ce fac obiectul inlesnirilor la plata, esalonarea se acorda pe cel mult 6 luni.”
In scopul acordarii esalonarii la plata, sunt asimilate obligatiilor fiscale:
- a) amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
- b) creantele bugetare stabilite de alte organe si transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creantele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotarari judecatoresti sau alte inscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
Nu intra in sfera esalonarii la plata, in forma simplificata, obligatiile fiscale care reprezinta accize, impozitele si contributiile sociale obligatorii cu retinere la sursa sau retinute prin stopaj la sursa, asa cum sunt definite de Codul fiscal, si taxele aferente activitatilor din domeniul jocurilor de noroc. Esalonarea la plata nu se acorda nici pentru obligatiile fiscale in suma totala mai mica de 500 lei in cazul persoanelor fizice si 5.000 lei in cazul persoanelor juridice.
Cererea de esalonare poate fi insotita de o propunere de grafic de esalonare la plata si se solutioneaza de organul fiscal in termen de 60 de zile de la primirea acesteia.
Esalonarea la plata se acorda pe o perioada de cel mult 5 ani, iar amanarea la plata se acorda pe o perioada de cel mult 6 luni, dar care nu poate depasi data de 20 decembrie a anului fiscal in care se acorda.
Perioada de esalonare la plata se stabileste de organul fiscal competent in functie de cuantumul obligatiilor fiscale si de capacitatea financiara de plata a debitorului. Perioada de esalonare la plata acordata nu poate fi mai mare decat perioada de esalonare la plata solicitata.
Penalitatile de intarziere cuprinse in certificatul de atestare fiscala nu se amana la plata si se includ in esalonare daca debitorul constituie garantii a caror valoare este mai mare de 50% fata de cuantumul obligatiilor fiscale restante ce fac obiectul inlesnirilor la plata, dar insuficiente fata de cuantumul garantiilor prevazute la art. 193 alin. (13)-(15) din Codul de procedura fiscala, iar esalonarea a fost acordata pe o perioada de cel mult cinci ani.
Pentru sumele care fac obiectul esalonarii la plata a obligatiilor fiscale, precum si pentru obligatiile prevazute la art. 194 alin. (1) lit. a) -c) si e) -j) Cod procedura fiscala. nu incepe sau se suspenda, dupa caz, procedura de executare silita, de la data comunicarii deciziei de esalonare la plata. In cazul obligatiilor prevazute la art. 194 alin. (1) lit. f) Cod procedura fiscala executarea silita se suspenda dupa comunicarea somatiei.
Procedura de solutionare a cererii, precum si a eventualelor incidente procedurale si de fond ce pot aparea pe parcurs sunt detaliate de prevederile Codului de procedura fiscala, in special prev.art.184-209, precum si prin ordinele Presedintelui ANAF in materie.
Societatea noastra va poate asigura consultanta juridica finaciar-fiscala, cu profesionalism, avand un portofoliu bogat in domeniu.