Spălarea banilor

SPĂLAREA BANILOR – În prezentul articol, vom aborda noțiunea de spălare a banilor și procesul pe care îl implică această activitate infracțională. De asemenea, vom face o prezentare a entităților raportoare care au un rol important în prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, analizând, totodată, și obligațiile ce trebuie urmate de către acestea, astfel încât să se asigure o scădere continuă a ratei de criminalitate în acest domeniu.

Ce este spălarea banilor?

Spălarea banilor reprezintă procesul prin care persoanele implicate în activități ilegale încearcă să mascheze originea ilicită a banilor și să îi integreze în circuitul financiar legal, astfel încât să pară a fi obținuți în mod legitim. Procesul de spălare a banilor implică, de obicei, trei etape:

• PLASAREA: În această etapă, banii provenind din activități infracționale sunt introduși în sistemul financiar. Plasarea banilor este, într-adevăr, cea mai riscantă etapă, întrucât cel care are intenția spălării banilor trebuie să găsească modalități de a introduce sumele de bani în circuitul financiar fără a atrage atenția autorităților care au rol în prevenirea și combaterea spălării banilor. Spre exemplu, depunerile mari de numerar pot ridica suspiciuni, astfel că printre cele mai adoptate metode în scopul introducerii banilor presupune divizarea sumelor de bani în sume mai mici și mai puțin suspecte, urmând ca, ulterior, acestea să fie depuse în mod direct într-un cont bancar.
• STRATIFICAREA: A doua etapă constă în ascunderea urmelor care ar putea duce înapoi la activitatea ilegală inițială. Ascunderea originii veniturilor ilicite se realizează, cel mai des, prin efectuarea unor transferuri de fonduri între diferite conturi bancare, chiar și în străinătate.
• INTEGRAREA: În această etapă, banii “spălați” sunt reintegrați în economia legală sub formă de investiții în bunuri imobiliare, bunuri de lux sau în activități comerciale. Astfel, banii par a fi obținuți din surse legitime.

Spălarea banilor – infracțiune

Important de știut este faptul că legea înțelege să pedepsească spălarea banilor prin incriminarea acesteia ca infracțiune conform articolului 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:

1. schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
2. ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
3. dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

(2) Tentativa se pedepseşte.

(2¹)Constituie circumstanţă agravantă săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor de către una dintre entităţile raportoare prevăzute la art. 5, în exercitarea activităţii sale profesionale.

(3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) -c) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este autoritatea aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice care coordonează realizarea evaluării riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului la nivel național. Evaluarea se realizează în cooperare cu autoritățile și instituțiile prevăzute la articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 cu modificările și completările ulterioare, cu asigurarea protecției datelor cu caracter personal. Oficiul coordonează răspunsul național la riscurile evaluate, în cooperare cu autoritățile din România și informează în acest sens Comisia Europeană, Autoritatea Bancară Europeană și statele membre.

Oficiul efectuează analiza tranzacţiilor suspecte atât din oficiu, când ia la cunoștință despre o tranzacție suspectă, cât și la sesizarea entităților raportoare.

Printre funcțiile de bază ale Oficiului, în baza reglementărilor în domeniu, se enumeră:

• Primirea, analizarea, prelucrarea și diseminarea informațiilor cu caracter financiar. În condițiile în care din analiza datelor și informațiilor prelucrate la nivelul instituției, rezultă existența unor indicii de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, Oficiul informează de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Oficiul informează, de îndată, Serviciul Român de Informații cu privire la suspiciuni de finanțare a terorismului sau informează organele de urmărire penală cu privire la indicii de săvârșire a altor infracțiuni decât cele de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, în conformitate cu prevederile legii speciale, fiind astfel conturată funcția de diseminare a informațiilor către autoritățile competente;
• Supravegherea și controlul entităților raportoare, conform legii, în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului;
• Oficiul este autoritatea care coordonează realizarea evaluării riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului, la nivel național.

Spălarea banilor – Entitățile raportoare – Clasificare

Din textul articolului 5 din Legea nr. 129/2019 se desprind următoarele entitățile raportoare:

• Instituții financiare
  • instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit persoane juridice străine;
  • instituţiile financiare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare persoane juridice străine.
• Administratorii de fonduri de pensii
  • administratorii de fonduri de pensii facultative şi/sau ocupaţionale, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale pe care le administrează, cu excepţia caselor de pensii ocupaţionale profesionale.
• Furnizorii de servicii
  • furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
  • auditorii, experţii contabili şi contabilii autorizaţi, evaluatorii autorizaţi, consultanţii fiscali, persoanele care acordă consultanţă financiară, de afaceri sau contabilă, alte persoane care se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu care persoana respectivă este afiliată, ajutor material, asistenţă sau consiliere cu privire la aspectele fiscale, financiare, ca activitate economică sau profesională principală;
  • notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă pentru întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienţilor, operaţiuni sau tranzacţii care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăţi, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum şi în cazul în care participă în numele sau pentru clienţii lor în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea, funcţionarea sau administrarea de fiducii, societăţi, fundaţii sau structuri similare;
  • furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la b) și c);
  • furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare;
  • furnizorii de portofele digitale.
• Agenţii şi dezvoltatorii imobiliari
  • Agenții și dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acţionează în calitate de intermediari în închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce priveşte tranzacţiile pentru care valoarea chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.
• Alte persoane
  • persoanele care, în calitate de profesionişti, comercializează bunuri, numai în măsura în care efectuează tranzacţii în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care au o legătură între ele;
  • persoanele care comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în comerţul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfăşurată de galerii de artă şi case de licitaţii, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;
  • persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în comerţul cu opere de artă, atunci când această activitate este desfăşurată în zone libere, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.

Spălarea banilor – Obligațiile entităților raportoare

Entitățile raportoare, fie că sunt instituții financiare sau alte tipuri de afaceri, se prezintă ca fiind adevărați gardieni în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului, întrucât rolul principal al acestora constă în detectarea activităților suspecte. Pentru a-și îndeplini această responsabilitate, ele sunt supuse unui set riguros de obligații legale și reglementări stricte. Printre cele mai importante obligații ale entităților raportoare se enumeră:

1. Spălarea banilor – Obligația de a întocmi un raport pentru tranzacţii suspecte

În urma aplicării tuturor măsurilor de cunoaștere a clientelei și de evaluare a riscurilor, entitățile raportoare vizate de Legea nr. 129/2019 trebuie să trimită Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor un raport pentru tranzacții suspecte atunci când acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că a) bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni sau au legătură cu finanţarea terorismului; b) informaţiile pe care entitatea raportoare le deţine pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi. De asemenea, entitățile raportoare trimit un raport de tranzacții suspecte și în situația în care Oficiul solicită acest lucru.

2. Spălarea banilor – Obligația raportării tranzacţiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune

Obligația de a raporta tranzacțiile care nu prezintă indicatori de suspiciune se referă la cerința pentru entitățile raportoare de a raporta autorităților competente tranzacțiile care, deși nu ridică semne evidente de suspiciune, pot totuși fi legate de activități ilegale, cum ar fi spălarea banilor sau finanțarea terorismului. Legislația în domeniu stabilește criterii precise pentru tranzacțiile care trebuie raportate, chiar dacă nu există semne evidente de suspiciune. Spre exemplu, în Legea nr. 129/2019 se prevede obligația entităților raportoare de a raporta către Oficiu tranzacţiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, inclusiv operaţiunile care au o legătură între ele.

3. Spălarea banilor – Obligații care decurg din procedura raportării

Obligația care cade în sarcina entităților raportoare este de a transmite Oficiului, de îndată, raportul pentru tranzacții suspecte înainte de efectuarea oricărei tranzacţii aferente clientului care are legătură cu suspiciunea raportată.

4. Spălarea banilor – Obligația de a lua măsuri de cunoaştere a clientelei

Entitățile raportoare sunt obligate să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei atât clienților noi, fără excepție, cât și celor existenți, în anumite circumstanțe. Aceste măsuri pot fi de trei feluri:

• măsuri standard de cunoaştere a clientelei care se aplică tuturor clienţilor;
• măsuri simplificate de cunoaștere a clientelei care se pot aplica doar pe cale excepțională, atunci când clientul este evaluat la un grad de risc redus;
• măsuri suplimentare de cunoaştere a clientelei care se aplică în cazul clienților evaluaţi la un grad de risc ridicat.

Obligația de cunoaștere a clientelei există încă din momentul inițierii relației de afaceri. În această etapă, există o serie de documente care sunt necesar a fi cerute de la clienți, precum CUI-ul, actul constitutiv sau un certificat constatator de la ONRC, declarația de beneficiar real, dacă aceasta există. Spre exemplu, în cazul unei Societăți cu Răspundere Limitată, CUI-ul servește la cunoașterea denumirii, urmând a se verifica dacă firma există sau nu în cele din urmă. De asemenea, prin intermediul actului constitutiv se verifică asociații, astfel încât aceștia să nu fie teroriști, să nu fie căutați de poliție și să nu aibă aplicate sancțiuni personale, internaționale etc. Tot astfel, se verifică și capitalul social pentru a se vedea procentele deținute în firma respectivă, urmând a se identifica, pe această cale, cine este beneficiarul real, întrucât scopul întregii proceduri este ca acesta să fie depistat.

5. Spălarea banilor – Obligații decurgând din utilizarea unor terțe părți

Conform articolului 18 (1) din Legea nr. 129/2019, prin terțe părți se înțeleg entităţile raportoare prevăzute la art. 5, precum şi alte instituţii sau persoane situate într-un stat membru sau într-o ţară terţă care: a) aplică măsuri de cunoaştere a clientelei şi cerinţe de păstrare a documentelor care sunt similare cu cele prevăzute în prezenta lege; şi b) sunt supravegheate referitor la aplicarea acestora într-un mod similar cu cel prevăzut în prezenta lege. Din reglementarea în domeniu se desprind informații referitoare la:

• Restricții: Entitățile raportoare nu pot utiliza terțe părți din state cu grad înalt de risc. De asemenea, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și celelalte autorități și organisme prevăzute la articolul 26 (1) din Lege pot să stabilească și alte categorii de entități care nu pot fi utilizate ca terțe părți;
• Utilizarea informațiilor: În îndeplinirea obligației prevăzute la articolul 11 (1) lit. a)-c) din Legea nr. 129/2019 (măsuri standard de cunoaștere a clientelei), entitățile raportoare pot să folosească informații obținute de la terțe părți chiar dacă respectivele informaţii se obţin pe baza unor documente a căror formă diferă de cea folosită la nivel intern. Menționăm că persoanele care utilizează informațiile de la terțe părți sunt cele responsabile pentru îndeplinirea cerințelor de cunoaștere a clientelei;
• Asigurarea informațiilor necesare: Entitățile raportoare care utilizează terțe părți trebuie să obțină toate informațiile necesare conform procedurilor proprii pentru aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei și să solicite copii ale documentelor de la terțe părți în conformitate cu articolul 18 (6) din Lege;
• Conformitatea la nivel de grup: Autoritățile și organismele prevăzute la articolul 26 (1) din Lege pot considera că o entitate raportoare respectă cerințele legale în privința cunoașterii clientelei dacă entitatea respectivă îndeplinește anumite condiții legate de grupul din care face parte. Conform articolului 18 (7) din Legea nr. 129/2019 condițiile sunt următoarele:
  1. entitatea obligată se bazează pe informaţiile furnizate de către o terţă parte care face parte din acelaşi grup;
  2. grupul aplică măsuri de cunoaştere a clientelei, cerinţe de păstrare a evidenţelor şi programe de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului similare cu cele prevăzute în prezenta lege;
  3. conformarea la cerinţele prevăzute la lit. b) este supravegheată la nivel de grup de către autoritatea competentă din statul membru de origine sau dintr-un stat terţ.
• Externalizarea activităților: Măsurile de cunoaștere a clientelei pot fi aplicate și prin intermediul unor entități către care aceste activități au fost externalizate. Indiferent dacă aplică sau nu măsurile de cunoaștere a clientelei în mod direct, entitățile raportoare vor fi ținute responsabile pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le au potrivit legii.

6. Obligația de a identifica care este beneficiarul real

Cunoașterea beneficiarului real este esențială în combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Entităţile raportoare verifică identitatea clientului şi a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relaţii de afaceri sau de desfăşurarea tranzacţiei ocazionale. Beneficiarul real este persoana fizică care în cele din urmă deține, controlează sau beneficiază de o societate comercială sau de alte entități juridice. Conform articolului 4 din Legea nr. 129/2019, prin beneficiar real se înţelege orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate.

Astfel cum am precizat anterior, în cadrul obligației de cunoaștere a clientelei, documentele care sunt solicitate de la clienți au ca scop primar identificarea beneficiarului real, cu mențiunea că acesta poate să fie doar o persoană fizică. Luând, spre exemplu, ipoteza unei Societăți cu Răspundere Limitată, beneficiarul real va putea fi identificat, în primul rând, fie printr-o metodă matematică de stabilire a procentului acționarilor asupra părților sociale (proprietate asupra capitalului), fie printr-o metodă de identificare a persoanelor care controlează efectiv entitatea prin drepturi de vot sau prin alte mijloace. Astfel, va fi considerat beneficiar real potrivit metodei matematice, persoana fizică care deține 25% plus 1 din părțile sociale, însă nu este de neglijat nici persoana fizică care deține mai puțin de 25% + 1 din capital, întrucât aceasta ar putea să fie beneficiar real prin simplul fapt că deține controlul asupra entității prin drepturi la vot sau prin alte mijloace. În schimb, dacă niciun acționar, persoană fizică, nu deține mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot și dacă nu există alte mijloace de control (cum ar fi acordul acționarilor), beneficiarii reali ar putea fi declarați persoanele ce formează conducerea de rang superior a entității respective precum administratorul/administratorii, membrii consiliului de administraţie/supraveghere, directori cu competenţe delegate de la administratorul/consiliul de administraţie, membrii directoratului.

Așa cum am menționat și anterior, beneficiarul real poate să fie doar o persoană fizică. În ipoteza în care există o firmă cu doi asociați – ambii persoane juridice, iar fiecare persoana juridică deține firma în proporție de 50%, entitatea raportoare are obligația să ceară actele constitutive și de la acestea pentru a vedea cine deține controlul în cele două. Dacă și în cazul acesta avem acționari – persoane juridice care dețin controlul, soluția este de a le solicita și acestora actele constitutive, iar acest proces continuă până când se ajunge la beneficiarul real – persoană fizică.

Referitor la declarațiile privind beneficiarul real menționăm că, în conformitate cu articolul 19 (5) din Legea nr. 129/2019, acestea se depun exclusiv la:

• Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) – pentru persoanele juridice care au obligația de a se înregistra la registrul comerțului;
• Ministerul Justiției (MJ) – pentru asociații și fundații;
• Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) – în cazul fiduciilor sau construcțiilor juridice similare acestora.

7. Spălarea banilor – Obligația păstrării documentelor

Entitățile raportoare au obligația de a păstra documentele și informațiile obținute de la clienți, în format letric sau electronic, în scopul prevenirii, depistării şi investigării cazurilor de spălare de bani sau de finanţare a terorismului, pe toată perioada desfăşurării relaţiei de afaceri şi ulterior pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea acestei relaţii sau de la data tranzacţiei ocazionale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 129/2019. De asemenea, există posibilitatea ca această perioadă să fie prelungită atunci când există o cerere scrisă a autorităților competente în acest sens, însă această prelungire nu poate să depăşească 5 ani.

8. Obligația de a desemna una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019

Entitățile raportoare au obligația de a desemna una sau mai multe persoane care să aibă responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019, precizând, totodată, care e natura și care sunt limitele acestor responsabilități. Prin excepție, sunt scutite de la această obligație persoanele fizice și persoanele fizice autorizate care au calitatea de entități raportoare.

9. Spălarea banilor – Obligaţia de evaluare a riscurilor

Entitățile raportoare au obligația de a evalua riscurile și de a încadra clientul într-un grad de risc redus, standard sau ridicat. Așadar, evaluarea este calea prin care se determină care este setul de măsuri obligatorii de cunoaștere a clientelei aplicabil clientului în cauză. În îndeplinirea acestei obligații, entitățile raportoare iau în calcul, așa cum se prevede și în Legea nr. 129/2019, anumiți factori de risc:

• Factori de risc privind clienții. Circumstanțele neobișnuite în care se desfășoară relațiile de afaceri, reședința clienților în state cu risc ridicat, tranzacții în care se rulează mult numerar se enumeră printre aspectele la care se raportează entitățile raportoare în scopul îndeplinirii obligației de evaluare a riscurilor;
• Factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacţiile sau canalele de distribuţie. Fără a ne limita, sunt incluse în această categorie plățile de la terți necunoscuți sau neasociați, serviciile bancare personalizate, produsele sau tranzacțiile care ar putea favoriza anonimatul, tranzacţiile cu petrol, arme, metale preţioase, produse din tutun etc.;
• Factori de risc geografic. Este vorba despre țările cu sisteme ineficiente de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, țări în care nivelul de corupție sau criminalitate este ridicat, țări supuse unor sancțiuni internaționale sau care acordă sprijin activităților teroriste.

Pentru a oferi un exemplu de punere în practică a acestei obligații, vom lua ipoteza statelor terțe care au un grad de risc ridicat (cum ar fi Belarus, Cayman Islands, Cipru, Malaysia, Ucraina, Insulele Virgine). Dacă în urma parcurgerii măsurilor standard de cunoaștere a clientelei se observă că există pe lanțul asociaților persoane juridice cu sediul social în state terțe cu grad ridicat de risc și care dețin mai mult de 25% plus 1 din capitalul social, va exista obligația de a se aplica măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei, solicitându-se și alte documentele decât cele cerute în procedura standard.

În încheierea acestui articol dorim să subliniem impactul puternic pe care spălarea banilor îl are asupra societății și economiei. Prin urmare, este important ca cei implicați în procesul de prevenire și combatere a acestei activități infracționale să respecte întru totul prevederile legale în domeniu. În caz contrar, aceștia trebuie să fie conștienți că li se va angaja răspunderea juridică, așa cum se prevede și în Legea nr. 129/2019: Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională, administrativă sau penală.