Înalta Curte elimină divergențele juridice și stabilește că pot fi administrate probe noi pentru cheltuielile de judecată în apel
Societatea noastră de avocați a reprezentat cu succes apelanta într-un dosar care a condus la pronunțarea Deciziei nr. 34/2024 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Această decizie clarifică interpretarea dispozițiilor art. 452 și art. 470 din Codul de procedură civilă, stabilind că, în apel, este permisă administrarea de înscrisuri noi pentru dovedirea cheltuielilor de judecată solicitate, dar nedovedite în primă instanță.
La sfârșitul lunii decembrie 2024, Tribunalul Mureș, care a formulat și transmis solicitarea de pronunțare a Deciziei nr. 34/2024 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a soluționat procesul în care am reprezentat apelanta, admițând apelul si, implicit, solicitarea de plată a cheltuielilor de judecată.
Acest rezultat reflectă faptul că prin argumentele noastre juridice am influențat un aspect controversat al practicii judiciare, oferind claritate și sprijin justițiabililor în litigiile civile.
Decizia ICCJ poate fi invocată în situații similare și poate fi consultată aici: https://www.iccj.ro/2024/08/08/decizia-nr-34-din-17-iunie-2024-2/
Necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în acest caz a rezultat din existența unei probleme juridice complexe, susceptibile de interpretări diferite în jurisprudență. Decizia a fost solicitată pentru a clarifica modul în care trebuie interpretate și aplicate dispozițiile art. 452 raportate la art. 470 din Codul de procedură civilă (CPC) în contextul probării cheltuielilor de judecată, mai ales în situațiile în care acestea nu au fost dovedite la prima instanță, dar partea dorește să le dovedească în apel.
Art. 452 din CPC prevede că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor „cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”. Aceasta reprezintă o normă derogatorie de la regimul general al administrării probelor în prima instanță, care permitea administrarea probelor privind cheltuielile de judecată inclusiv până la încheierea dezbaterilor.
Problema interpretării a apărut din faptul că textul nu precizează în mod clar dacă această limitare este aplicabilă doar în prima instanță sau dacă ea afectează și etapa apelului.
Art. 470 alin. (1) lit. d) din CPC, coroborat cu art. 478 și 479, permite administrarea probelor noi în apel, inclusiv pentru completarea probatoriului în legătură cu aspectele omise sau neadministrate la prima instanță. Apelul, având caracter devolutiv, este destinat să permită reexaminarea completă a cauzei și remedierea eventualelor deficiențe probatorii.
Acest regim general al probelor în apel părea să intre în contradicție cu limitarea temporală impusă de art. 452, generând astfel o dilemă juridică.
În jurisprudență s-au conturat două orientări:
- Una care permitea administrarea probelor noi în apel cu privire la cheltuielile de judecată, invocând caracterul devolutiv al apelului și Decizia nr. 9/2020 a ICCJ.
- Alta care considera că art. 452 instituie o decădere absolută, excluzând posibilitatea completării probatoriului în apel.
Această divergență a generat incertitudine juridică, afectând previzibilitatea soluțiilor pronunțate de instanțe.
Decizia ICCJ stabilește că proba cu înscrisuri noi este admisibilă în apel pentru dovedirea cheltuielilor de judecată, chiar dacă acestea nu au fost dovedite la prima instanță. Prin această hotărâre se clarifică relația dintre art. 452 și regimul general al probelor în apel, se reafirmă caracterul devolutiv al apelului si se promovează o interpretare echitabilă a normelor procesuale, în favoarea unei justiții accesibile și eficiente.
Această interpretare are rolul de a elimina orice incertitudine juridică, de a unifica practica instanțelor și de a consolida încrederea justițiabililor în corectitudinea și previzibilitatea soluțiilor pronunțate de instanțe.
